Lotru Iunie 2017 – etapa a doua a CNSM
După gustul amar lăsat de CM din Italia, așteptam cu nerăbdare etapa din CNSM de la Lotru, pentru a-mi demonstra mie (și nu numai) că participarea mea la mondial nu a fost o pură întâmplare.
Am plecat din Cluj cu noaptea-n cap, dornic să pescuiesc puțin în incinta de concurs, pe apa cu care m-am mai întâlnit în urmă cu doi ani și de care nu am fost foarte impresionat atunci.
Așteptările mi-au fost confirmate, apa fiind mică și destul de caldă. Am pescuit aproximativ două ore, reușind să prind doi pești la două năluci diferite, ceea ce nu m-a ajutat prea mult în gândirea unei strategii.
A venit seara, cu ședința tehnică și alegerea grupelor și sectoarelor. Am tras o grupă accesibilă și, din fericire, cel mai bun sector din concurs, cu puține cotețe și apă bună pentru toți concurenții. În cursul nopții a venit o ploaie bună, care a dat peste cap toate strategiile făcute înainte.
Dimineața a venit cu vreme bună și apa ușor tulbure, ceea ce era foarte bine.
A început concursul, dar peștii nu prea răspundeau pe nălucile programate pentru prima manșă. Am schimbat rapid și am început să prind destul de bine, pescuind aproape exclusiv pe năluci soft. Am câștigat prima manșă având și avantajul unei plecări bune. In celelalte trei manșe am obtinut doar locuri 2, câștigând în final sectorul cu 7 puncte și locul 1 la general. Prima zi de concurs s-a terminat foarte bine pentru AQUA, reușind să obținem două locuri 1 și două locuri 2 pe sectoare.
La ședință, după tragerea la sorți am căzut în cușca leilor, cu două locuri 1 și două locuri 2 din ziua anterioară.Acest lucru m-a ambiționat și mai mult in etapa de pe Lotru iunie 2017.
Sectorul mi-a dat ceva emoții, pentru că erau doar 3 locuri bune, restul apei fiind mică. Norocul a fost că s-a populat cu mulți pești și am reușit să prind și din locuri care nu promiteau ceva. Am terminat ziua tot pe locul 1, după o luptă strânsă cu Paul, ceea ce mi-a asigurat locul 1 la general cu 15 puncte și foarte mulți pești în cele două zile de concurs.
A fost un concurs frumos din toate punctele de vedere, mai ales prin faptul că s-a populat foarte bine, ceea ce a redus din importanța factorului ”noroc”. Ca si minusuri pot mentiona doua aspecte. In afara sectorului A celelalte sectoare au suferit serios la capitolul uniformitate.Al doilea aspect e legat de prezenta arbitrilor. Inca 2-3 arbitrii pe fiecare sector ar fi fost ideal.Pe viitor Lotrul ar putea deveni o pistă de calitate, dacă s-ar putea identifica alte sectoare mai uniforme și dacă râul ar avea și pești sălbatici.
Le mulțumesc colegilor și prietenilor pentru suport și felicitări in etapa de pe Lotru iunie 2017. Ne vedem la etapa a III-a!
P.S. V-am spus ca-mi revin!